1. Colţurile gurii sunt îndreptate în jos, iar sprâncenele au forma unor paranteze orizontale, orientate spre frunte.

2. Spui întruna “sunt un trist”.

3. Ţi-e lene.

4. Ţi-e somn.

5. Ţi-e mult prea lene să dormi.

6. N-ai mai făcut sex de când hăt.

7. Mneah, oricum eşti prea trist pentru a te angaja în relaţii intime.

9. “Ce viaţă naşpa”, îţi spui în barbă.

10. “Am ajuns să citesc bloguri de căcat, Sfinte Căcat!”

11. Nu mai ştii să numeri.

12. Pielea îţi miroase a bere clocită.

13. Devii filosofic în gândire, apelând la raţionamente de care profu’ de logică din liceu ar fi fost mândru:  ”Mai are rost să mă spăl pe faţă şi pe dinţi dimineaţa, din moment ce ştiu că n-am să ies din casă toată ziua? Şi, mai ales, mai are rost să trag apa, în condiţiile în care ştiu că tot eu urmez după mine însumi?”

Dac-ai bifat 50% dintre ele, răspunsul este: da, eşti un trist. 6.5 răspunsuri şi afli dacă te afli în pragul colapsului… proaspăt aflat.

Data viitoare vom vedea cum putem descoperi dacă suntem oameni şi, mai ales, când e cazul să scoatem intestinul subţire al vecinului de la nouă cu o şurubelniţă subţire. Mulţumesc! Sunteţi minunaţi!

Războiul sentimentelor

- Alo? Bună seara… cu doamna Dezamăgire, vă rog.
- Cine o caută?
- Speranţa…
- Speranţa şi mai cum?
- Speranţa Veşnică.
- Aha. Şi ce probleme aveţi cu dumneaei? Că momentan e în sedinţă cu Iluzia şi cu Minciuna.
- Aş vrea să vorbesc cu ea despre domnişoara Durere.
- Păi puteţi să-mi spuneţi mesajul şi i-l transmit eu deîndată ce va fi disponibilă.
- Cu cine stau de vorbă acum?
- Perfidia mă numesc.
- Ăăă… mai este cineva pe lângă dumneavoastră?
- Da, mai e Neputinţa. Dar nu vrea să se ridice de pe scaun.
- Nu, nu, lăsaţi… spuneţi-i doamnei Dezamăgire că mi-ar plăcea să o ţină pe domnişoara Durere în frâu. Mai ales atunci când apare onorabila şi preascumpa doamnă Iubire. E în vârstă, e trecută prin multe, i se cuvine şi ei o oarecare consideraţie…
- Staţi puţin! Insinuaţi că preacinstita noastră Durere ar fi în stare să provoace atacuri asupra hodoroagei…
- Hei!
- …bătrânei! Bătrânei Iubiri ?
- Spun că, din timp în timp, apare la uşa ei şi, dacă nu este primită-n casă, îşi aduce prieteni precum Suferinţa, Orgoliul şi Gelozia şi devastează întreaga locuinţă. Pe ea, pe Iubire, nu au atacat-o încă, pentru că este în putere, deşi are vârsta pe care o are. Dar uite…vorbeam zilele trecute cu madam Înţelepciune şi-mi spunea că, devreme ce nu se iau măsuri în privinţa tuturor acestor agresiuni, va trebui să-l chemăm pe domnul Respect care, însoţit de soţia sa, Liniştea, să poată calma spiritele.
- Ehehehe, Speranţo…zi mersi că n-au venit Ignoranţa, Ura şi Răutatea peste voi, mămică! Atunci dădeaţi de belea de-a binelea!
- Crezi tu oare că n-au încercat să ne distrugă sfântul lăcaş?
- Care lăcaş ?
- Sufletul.
- Da? Sunt profund uimită.
- … şi profund împrietenită cu Minciuna, ştiu.
- Cu cine vorbesc acum ? Nu mai e vocea Speranţei la telefon!
- Sunt Dreptatea. Iar tu şi Minciuna…
- Absolut! E distractivă! Niciodată nu te plictiseşti cu ea!
- Da, dar conducătoarea consiliului administrativ, Viaţa, a interzis folosirea acesteia în exces!
- Tâmpenii. Ia să vii cândva, scumpă , drăguţă, preaiubită…
- Lasă linguşeală, Perfido! Vrem să se îndrepte lucrurile! Aşa că apelăm la bunul vostru simţ, deocamdată, în ceea ce priveşte cazul doamnei Iubiri…
- Hahahaha! Bunul nostru simţ?! Iubito, Bunul Simţ a plecat de la noi demult, de când a văzut că Ironia îl ia peste picior şi că Sarcasmul îi râde în nas la fiecare prelegere. Mă faci să râd, zău! Nu-mi spune că te-ai molipsit de la aia mică… Naivitatea!
- Nu. Dar ai grijă, Perfido…
- Perfidia, dragă! Per-fi-di-a!
-… ai grijă că am să vin într-o zi cu Spiritul Justiţiar şi cu Adevărul şi vă vom nimici, aşa cum încercaţi voi acum să faceţi cu doamna Iubire!
- Iubire, Iubire… ce atâta Iubire, dragă ? Astea-s fleacuri. Uneori jur că nu ştiu ce caută Prostia în departamentul nostru de lucru. Ar trebui să fie la voi, atât de nesăbuiţi sunteţi. Noroc că s-a împrietenit cu roşcata aia… Ignoranţa. Se simte ca acasă.
- Iubirea este cea mai puternică dintre noi toţi, iar voi ştiţi bine asta! V-ar pune la pământ c-o simplă clipire din ochi!
- Dumnezeule, ce recalcitrantă eşti! Mai bine mi-ai da-o înapoi pe Speranţa, cu ea se mai poate discuta.
- Speranţa nu poate vorbi acuma…
- De ce?
- Plînge.
- Hahahahaha! Uite-le pe magnificele, puternicele, indestructibilele sentimente ale Bunătăţii! Uite-le cum se duc dracu’ toate! Ahahaha!
- Taci, netrebnico! Am să vin şi-am să te iau de cozile alea viclene ale tale, după care am să te dau de toţi pereţii!
- Ooo… cu cine am plăcerea ? Dreptatea sigur nu e cea care mă ameninţă în halul ăsta! Ea nu ar face aşa ceva în veci… nu e drept! Hahahaha! Aaaah…te-am recunoscut după scrâşnitul obsesiv al dinţilor! Impulsivitatea! De ce dracu’ te-or fi primit printre ei, nu ştiu!
- Eşti o nenorocită! M-au primit printre ei pentru că aici pot învăţa să mă controlez şi să-mi ţin în frâu agresivitatea! Lângă voi aş fi înnebunit! Aş fi ajuns să ucid, în cele din urmă!
- Da, da, da… ce să spun! Ai fi văzut că nu-i aşa de rău. O avem, în fond, pe doamna Dezamăgire, care ne duce la doamna doctor Resemnare şi ne-ajută să acceptăm situaţia. Plus că te supune unui proces de imunizare completă a simţurilor. Închipuie-ţi, ai putea chiar să ajungi, în urma unor “discuţii” în privat cu domnişoara Durere şi cu mă-sa…ăă… pardon, maică-sa, doamna Suferinţă, să accepţi ideea că Iubirea nu există, de fapt! Hahahaha! Îţi dai seama ce frumoooos??! Să ajungi să renegi existenţa marelui şef al sentimentelor, patroanei, boss-ului! Să nu mai crezi în prezenţa ei, să n-o mai vrei niciodată în Viaţă, să o declari nulă. Şi ştiu, fostă prietenă, actuală duşmancă, ştiu, Impulsivitateo, cât rău îi fac aceste renegări Iubirii! Rup fâşii micuţe din ea zilnic. E încântător, de-a dreptul încântător! Se ştie că fără Iubire sunteţi morţi! Vă putem învinge pe toţi. Putem să cotropim lăcaşul ăla sfânt al vostru, pe care-l îngrijiţi ca idioţii de atâta timp – Sufletul! Putem să venim şi să facem ce vrem din el! Doar portarul trebuie să ne mai deschidă… Alegerea. Dar nu e atât de dificil să intrăm, odată ce Iubirea este înnăbuşită, pusă pe-un plan secund. Căci Alegerea îşi pierde, ca toţi cei care vă aflaţi acolo, puterea. Îşi pierde capacitatea de discernământ şi ne permite, deziluzionată fiind, să intrăm. Şi-n Sufletul ăla al vostru o să ardem tot! O să vă ardem pe rând! Bunătatea, Speranţa (draga de ea, ce boceşte ea acuma! hahaha!), Optimismul, Veselia, Dreptatea, Respectul, Liniştea, Tandreţea, Afecţiunea, pe toţi copiii şi pe toţi fraţii Iubirii… pe toţi! Îi ardem, îi batjocorim, îi distrugem! Punem Răutatea la pupitrul Bunătăţii, în timp ce îngenunchem Speranţa şi o urcăm pe Resemnare în locul ei! Îi dăm un şut în fund Iubirii şi-o înlocuim cu Ura şi cu Dispreţul! Dacă Sufletul e spaţios, aducem şi Scârba. Oricum, Durerea şi Suferinţa vor fi la loc de cinste! Pe tine, Impulsivitate, nu te distrugem. O să avem nevoie de tine. Poate în acele momente, tu o să ne ajuţi cel mai mult! O să faci un gest necugetat, cine ştie… şi o să putem demola întregul lăcaş! Viaţa însăşi!
- Japiţo! O să te omor!
- N-ai cum! Sunt peste tot! Sunt în aproape fiecare om din univers! Şi gândeşte-te puţin (deşi ştiu cât de greu îţi este s-o faci!)…dacă mă aliez cu Aroganţa şi cu Interesul Personal, poţi tu, Impulsivitateo, să vii c-o armată întreagă de apostoli iubitori de-ai voştri, că nu ne puteţi stârpi! Avem o influenţă decisivă asupra umanului! Iar dacă apucăm să ne instalăm în oameni, înainte să apăreţi voi… Ei bine, bocitorilor, nu va fi chip să mai puteţi intra în sufletul lor! Pentru că ne vom grăbi să ne aducem tot neamul! Minciuna, Nesimţirea şi Egoismul vor mânca fiecare perete al Sufletului, până vor rămâne nişte carcase ambulante, goale! N-or să ne mai simtă, ulterior, nici pe noi, nici pe voi! Vor simţi Banii şi tot ce se desfăşoară în afara sferei noastre de activitate. Dar spre sfârşitul vieţii lor, ştim că Dezamăgirea şi Regretul vor putea reintra în interiorul lor şi vor putea să provoace noi PAGUBE! Ne vom hrăni din dezgustul lor, din tortura şi chinul care le vor domina raţiunea!
- Uiţi un lucru important, dragă Perfidie…
- Tu cine eşti, oratoareo ?
- Uiţi că Iubirea nu moare niciodată. Da, e drept, este uitată, este renegată, este blamată şi terfelită în noroiul urii şi al dispreţului, dar ea rezistă. Veţi încerca s-o înlăturaţi, îi veţi omorî, poate, fraţii, surorile, prietenii… dar pe ea nu veţi izbuti în veci s-o distrugeţi. Pentru că e de ajuns să fie simţită, cu adevărat, o singură dată, e de ajuns o simplă sclipire, o scânteie… ca ea să devină veşnică. Este mai puternică decât voi toţi la un loc, e de necontestat acest lucru. De ce? Pentru că ea este capabilă să se ridice de jos, să înalţe fruntea spre cer şi să se roage pentru toţi. Ea nu are Mândrie, ca să ignore, nu are Orgoliu, ca să întoarcă spatele, nimic în ea nu este Impur, nimic în ea nu este dizolvat. Voi sunteţi nişte paraziţi, nişte urmări ale Dezamăgirii. Nu sunteţi născuţi din frumos, din zâmbete, din bucurie, din Dumnezeu. Voi sunteţi plămădiţi din slăbiciuni, din mâlul raţiunii, din Răutate. Nimic ce a fost astfel conceput nu poate rezista mult timp. Nu o veţi putea îngenunchea în veci, pentru că voi înşivă nu puteţi acţiona împreună. Orgoliul se va enerva pe Egoism, de îndată ce acesta din urmă va lua şi părţi ce nu i se cuvin. Tu vei încerca să le înşeli pe cele două “prietene” ale tale, Prostia şi Ignoranţa. Ura nu va suporta pe niciunul dintre voi şi se va întorce împotriva voastră imediat ce-şi va vedea scopul atins. Pentru că până şi VOI, ca să izbândiţi, trebuie să fiţi uniţi, legaţi prin ceva. Or acel ceva nu este decât scopul în sine: distrugerea. Distrugere care va genera conflicte între voi. Da, veţi devasta Sufletul, dar vă veţi încăiera la primul semn. Sufletul va fi câmpul vostru de luptă. Noi nu luptăm cu voi. Nu suntem împotriva a nimic. Noi ţinem seamă de Alegere. Dacă portarul vă dă drumul înăuntru, pesemne că Sufletul a simţit că ceva nu e în regulă. Tot ce va rămâne din voi va fi Dezamăgirea şi Tristeţea. Toţi ceilalţi sunteţi trecători, sunteţi doar pioni pe-o tablă de şah. Adevărata luptă se dă între Suflet şi Alegere. Nu între Iubire şi Ură, nu între Egoism şi Altruism, nu între Bunătate şi Răutate.
- Cine eşti, mă? Cine eşti??? De ce vorbeşti aşa??? Cum îţi permiţi??? Răspunde dracu’ odată!
- Iubirea nu moare niciodată. Ea e veşnică, absolută, totală… ea e Viaţa.

Şi Înţelepciunea puse receptorul în furcă.

Subsemnata.ro, adică io, n-a plecat nicăierea. Nu şi-a şters de nebună blogul, mai ales acuma, după ce-ncepuse lumea s-o citească şi s-o ia la ochi p-asta mică. Da’-i amărâtă sărmana. Şi-şi cumpără tâmpenii (cum ar fi parfumuri mult prea scumpe) în loc să-şi plătească domeniul.

În rest e bine, sănătoasă, îşi papă toate legumele, bea toate cele opt păhăruţe de apică, e cuminte, se duce la muncă, face duş zilnic, sex, mâncare, curăţenie, clădiri şi metropole…

Şi-acuma fuge, că iar întârzie la locul ăla unde punctualitatea e supraestimată!